Campionatul Național de Speranțe – sabie, feminin, individual

266

59 de sabrere au răspuns prezent la Râșnov în ziua probei individuale a Naționalelor rezervate speranțelor.  Din sferturile de finală ale concursului s-au calificat pentru bătălia medaliilor trei bucureștence și o ieșeancă: Andreea Șerbănoiu (15-10 cu Patricia Popa), Maria Cojocaru (15-1 cu Alexandra Mitruș), Amalia Stan (15-9 cu Ioana Crăciun) și Alyssa Ștefănescu (15-10 cu Andreea Gheorghe). Cele două semifinale au fost disputate până la ultima tușă, ambele meciuri fiind echilibrate și cu un final pe muchie de cuțit. În cele din urmă, în ultimul act al competiției au mers Maria Cojocaru, care a învins-o cu 15-13 pe Andreea Șerbănoiu, și Amalia Stan, victorioasă cu 15-14 în disputa cu Alyssa Ștefănescu. În finală s-a impus destul de clar reprezentanta Iașului, Amalia Stan, învingătoare cu 15-8 și câștigătoare a medaliei de aur.

Clasamentul final al probei a fost următorul: 1. Amalia Stan (CSȘ Unirea Iași), 2. Maria Cojocaru (CS Riposta București), 3 – Alyssa Ștefănescu (CS Riposta București) și Andreea Șerbănoiu (CS Dinamo București), 5. Andreea Cristina Gheorghe (CSA Steaua București), 6. Ioana Crăciun (CS Dinamo București), 7. Patricia Popa (CSA Steaua București), 8. Alexandra Mitruș (CS Dinamo București).

Mâine, în ultima zi a competiției de la Râșnov, intră în concurs echipele feminine.