Demonstrații de scrimă la Karpatia Horse Show

495

În acest weekend, scrima și echitația, două sporturi nobile, practicate din cele mai vechi timpuri, s-au reunit, în premieră pentru România.

Sportivii legitimați la Federația Română de Scrimă și-au prezentat echipamentul și au tras asalturi neconvenționale, în natură, la Karpatia Horse Show, cel mai important eveniment de echitație din țară.

Reprezentațiile inedite care i-au încântat pe cei prezenți, au reînviat luptele de altă dată, de pe zidurile cetăților locuite de cavaleri și domnițe.

Dacă cei mari i-au aplaudat pe sportivi și le-au urat mult succes la competițiile viitoare, cei mici au fost fascinați de eroii cu mască și au ținut neapărat să își demonstreze și ei abilitățile în dueluri ad-hoc.

Sportivii au fost prezentați și susținuți pe întreaga durată a evenimentului de către campioana olimpică Loredana Dinu, care a ținut să sublinieze importanța acestui sport în dezvoltarea armonioasă a copiilor, atât din punct de vedere fizic, dar și mental.

Au fost alături de noi, la eveniment:

Sabie

Clubul CSA Steaua București

  • Maria Alexe
  • Patricia Popa
  • Ionuț Duțu
  • Dacian Enache
  • Mihnea Enache
  • Catinca Dumitru

Clubul CS Dinamo București

  • Șerbanoiu Andreea
  • Mitruș Alexandra
  • Mitruș Andreea
  • Fusea Anastasia

Spadă

Clubul C.S. UNEFS București

  • Tătaru Georgiana
  • Stănescu Melissa

Clubul CS Dinamo București

  • Ionica Victor
  • Statie David

Clubul CSA Steaua București

  • Tirman Sebastian
  • Moroianu Bianca
  • Zărnescu Tudor
  • Baciu Ștefan

Floretă

Clubul CSA Steaua București

  • Săveanu Anca

Clubul CSU Politehnica Timișoara

  • Sîrbu Teodora

Clubul ACS Balestra

  • Andreea Dincă

Arbitru: Sandu Constantin (CS Riposta București)

Spunem prezent oricărei invitații de a participa cu demonstrații de scrimă la evenimente care promovează sportul în rândul copiilor și nu numai.