Cupa României la spadă – individual, masculin, juniori

191

Finala masculină de la juniori s-a disputat între un reprezentant al capitalei, Alexandru Oroian, și unul al provinciei – craioveanul Mihai Bigea. Alexandru a trecut cu victorii categorice de constănțeanul Matheo Buzbuchi (15-1) și de dinamovistul Daniel Popa (15-7), iar în sferturi l-a învins pe craioveanul Marius Bigea (15-9). Semifinalele nu au fost deloc o piatră de încercare pentru Oroian, care s-a calificat în ultimul act după o victorie cu 15-8 la Tudor Zărnescu. Celălalt finalist, craioveanul Mihai Bigea, a trecut cu o victorie la o singură tușă de concitadinul său Cătălin Vitan (15-14), apoi a învins un reprezentant al gazdelor, pe Luca Gurza, de la CS Satu Mare, cu 15-5, pentru ca în sferturi să elimine un alt sătmărean, pe Tudor Surducan, la un scor strâns, 15-13. În semifinale, Mihai a câștigat la o diferență de patru tușe, 15-11, disputa cu Alexandru Stoica. În finală, câștig de cauză a avut Alexandru Oroian, care s-a impus cu 15-12, obținând medalia de aur.

Clasamentul final a fost următorul: 1. Alexandru Oroian (CS Dinamo București), 2. Mihai Bigea (CS Universitatea Craiova), 3 – Alexandru Stoica (CS UNEFS București) și Tudor Zărnescu (CSA Steaua București), 5. Răzvan Crăciun (CSA Steaua București), 6. Tudor Surducan (CS Satu Mare), 7. Mihai Petre (CSA Steaua București), 8. Marius Bigea (LPS Petrache Trișcu Craiova).

La Satu Mare, ziua de mâine este rezervată întrecerii feminine pentru cadete. Concursul începe la ora 9:00.