Universiada 2019 – Locul 4 pentru echipa masculină de sabie!

476

În primul meci de astăzi de pe tabloul principal al probei masculine de sabie pe echipe, România a întrecut Kazahstanul în 16-imi, la o diferență confortabilă, 45-35. Tricolorii (Răzvan Ursachi, Sorin Eftimie și Mădălin Bucur), au condus în permanență, uneori și la 11 puncte, cedând doar două relee. În sferturi, sabrerii noștri au învins Ungaria cu 45-43 după un meci palpitant, în care românii au revenit de la 25-30 și care a fost decis în ultimul releu de duelul Răzvan Ursachi – Miklos Pech, câștigat de Răzvan la o diferență care ne-a adus calificarea în semifinale. În penultimul act, cu Răzvan Stănescu alături de Ursachi, Bucur și Eftimie, România a început slab cu Germania s-a redresat pe parcurs și a condus după releul al șaptelea. Din păcate, Răzvan Ursachi a cedat din nou în fața lui Frederic Kindler, iar egalul lui Stănescu din ultimul releu nu a mai contat, tricolorii cedând cu 44-45.

Românii au ajuns astfel în finala mică, pentru medalia de bronz, unde au întâlnit Franța. În formula Răzvan Ursachi, Sorin Eftimie, Răzvan Stănescu, tricolorii încercat să rămână în meci, dar nu au reușit să câștige decât trei relee și au cedat cu 37-45, ocupând la finele concursului locul 4 în clasament.

Foto: FIE/Bizzi Team