Antrenorul Dan Podeanu a primit în această seară „Premiul Mentor pentru excelență în educație” din partea Fundației pentru Comunitate și MOL România

453

MOL România și Fundația pentru Comunitate au decernat marți, 8 mai 2018, Premiile Mentor pentru excelență în educație pentru al optulea an consecutiv, în cadrul unei ceremonii organizate la Teatrul Odeon din Bucureşti.
Cei zece profesori și antrenori distinşi în cadrul acestei ediţii au fost selectați dintre cele peste 200 de propuneri transmise în anul 2017. MOL România și Fundația pentru Comunitate au anunțat totodată lansarea ediției a noua a programului. Nominalizările se pot depune până la data de 31 Decembrie 2018.
Unul dintre antrenorii premiați în această seară a fost Dan Podeanu, tehnicianul lotului național de spadă seniori feminin al României, cel alături de care Ana Maria Brânză, Simona Pop, Loredana Dinu și Simona Gherman au cucerit medaliile de aur la Jocurile Olimpice de la Rio, 2016!
Tehnicianul Dan Podeanu a fost însoțit pe scenă de Ana Maria Brânză, care a evocat extrem de frumos rolul mentorului în viața unui sportiv și care a subliniat că ar mai da 20 de ani din viață pentru un nou succes la Jocurile Olimpice!
Printre invitații de onoare ai evenimentului s-a numărat Loredana Dinu. Campioana olimpică de la Rio a ținut un discurs emoționant despre fostul său mentor, antrenorul emerit Dumitru Popescu, evocând în câteva fraze rolul jucat de dânsul în formarea sa, atât ca sportiv, cât și ca om.
Profesorii și antrenorii premiați au fost selectați de către Consiliul Director al Fundației Pentru Comunitate dintre cele peste 200 de nominalizări primite în perioada aprilie-decembrie 2017 din partea foştilor elevi sau colegi. Asemănător edițiilor precedente, numărul nominalizărilor a depășit cu mult numărul de premii care se pot acorda, însă nominalizările pot fi actualizate și depuse din nou pentru edițiile viitoare.
Totodată, organizatorii programului – MOL România și Fundația pentru Comunitate – au anunțat lansarea ediției a noua, 2019, a programului. Nominalizările se pot depune până la data de 31 Decembrie 2018. Dosarele de înscriere trebuie întocmite în conformitate cu anunțul Programului. Mai multe detalii despre program pe www.molromania.ro și www.pentrucomunitate.ro.
GALERIE FOTO de la Gala Premiilor Mentor 2018 poate fi văzută AICI.
Nu uitați să urmăriți Federația Română de Scrimă pe următoarele conturi de socializare:
FACEBOOK
TWITTER
INSTAGRAM
YOUTUBE